recomandare

N. imi tot promitea inca de anul trecut ca-mi va arata biroul in care si-a scris jumatate din teza. Zis si facut. Doar ca trebuia sa invingem un frig de crapau pietrele si sa sfidam diversele greve din transportul public facute parca doar cu scopul de-a-ti creste apetitul de viata si pofta de mincare. Dar nici un efort nu e prea mare pentru un pahar de vin bun.

Poftim?! obiectati dvs cu promptitudine la citirea acestor rinduri fara sens. Ce-are vinul cu biroul?! continuati dvs cu fruntea incretita dind un click hotarit pe sigur ca nu in dreapta sus. Ei bine, explicatia e simpla. Biroul neoficial al lui N. e intr-un bar, barul familiei. De luni si pina simbata a scris de zor asezat mereu la aceeasi masa dind periodic peste cap cite o halba sau chiar mai multe. Asta explica intr-o anume masura subjonctivul lui mai mult ca perfect.

Asa ca daca va bate gindul sa deveniti matematicieni si nu stiti cum sa va incepeti cariera, dati o fuga si petreceti o seara sau chiar mai multe la mon chien stupide si intrebati-l pe N. cum vine treaba cu marea taina a universului.

Aveti totusi mare grija la pragul de sus.

dedicatie unei zeite

dedicatie unei zeite? ce inseamna zeita in zilele noastre? ce inseamna a insemna? mai inseamna ceva daca e insemnat? a avea semn? semne ca in semiotica? dar lasati-ma sa va spun povestea si dupa aceea revenim la definitii precise, seci, concise, arhitecturale, in proportii aurite si divine la o adica daca simtim nevoia.

acum douazeci de ani pe vremea asta eram de serviciu la cantina unitatii militare bacauane unde curatam de zor cartofi. A doua zi era planificata o supa pentru care trebuiau sacrificati cu cinci mii de tuberculi mai mult decit de obicei. Grupa mea consta din opt soldati, dintre care doi erau cu unghii incarnate la infirmerie, unul pe buda cu inceput de dizenterie, doi intr-o permisie platita greu cu halci groase din spate de porc crescut la tara, unul cu pile la comandant si unul -al saptelea adica- alaturi de mine si la fel de livid curatind de zor ardei grasi. Caci poate nu stiti, dar armia romana nu facea pe acele vremuri supe monolegumicole; zeama continea minimum doua verdeturi caci asa stipula regulamentul general editia a doua, pe scurt reghedoi, biblia meteristului roman. Pun pariu ca habar n-aveti ce inseamna meterist. Ferice de voi si pax vobiscum.

si colegul meu -un roman satmarean pur singe nu ovrei degenerat ca mine- imi zice cu obida da fu.u-i pi.da masii sa-i f.t io nu mai pot.. io aci mor.. cade muntele asta de ardei gras peste mine.. nu pot sa mai respir.. de-aia am mers io la scoala ca sa ma apuce ora doua dimineata curatind ardei gras fu.u-i sa-i f.t pe aia care-o sa manince miine sta-le-ar in git sa le stea.. vine craciunu in curind si noi traim ca animalele.. da tu de ce taci?... cum dracu mai poti da pielea jos de pe cartofii aia ca te vad ca esti pe cale sa dai ortu popii.. al dreacu jidanu de tine.. nu scoti o vorba jidane.. ma enervezi tu, da' te respect ca prea esti tacut.. fu.u-te in gura sa te f.t ...

Atunci m-am uitat fioros catre el si i-am spus ca daca nu-si tine gura il omor. Ochii i s-au umplut de lacrimi si n-a mai scos o vorba. La cinci dimineata ne-am terminat treaba plini de ura vrind sa ne bem reciproc singele. La cinci jumate se dadea desteptarea. Pax vobiscum.

Bun asa, si ce e cu zeitele, ce e cu dedicatiile?!! va intrebati dvs plini de nedumerire si nerabdare. Ei bine, explicatia se apropie. Numarul sapte din cei opt -satmareanul roman pur singe adica- e acum preot intr-o parohie din california. Si-a bagat picioarele in doctoratul in fizica, si s-a facut popa. Pax vobiscum.

L-am reintilnit acum cinci ani in cele americi unde am mincat un burrito gigant la micul dejun tacind si uitindu-ne unul la altul. A simtit nevoia sa se explice. Avusese o revelatie. Maica domnului sau chiar fiul in persoana i se aratase si-i vorbise. Ura i s-a topit intr-o secunda, a devenit un om bun ca piinea calda. Nimic din viata anterioara nu mai conta. Era fericit, implinit.

Ne-am despartit cu ochii in lacrimi. Probabil ca nu ne vom mai vedea vreodata. A fost prima oara cind m-a numit frate. Hmm.. de la jidan imputit la frate.. sigur ca fiul a jucat un rol..

Da dragii mei. Religia nu-mi spune nimic. Sint un ateu mai rece decit gheata care sta sa se topeasca in antarctica. Jumatate din familia mea a fost omorita de nemti si unguri la birkenau. Romanii ma urasc pentru ca le sug singele si le abuzez limba. Danezii ma iau la ochi pe motiv ca nu sint blond.

Dar un inger vegheaza asupra mea! o ingera la fel de cazuta ca mine, dar ingera fara doar si poate. Chiar zeita. Putin semita, dar na, nimeni nu e perfect.

orasul ingerilor

in fiecare zi biciclez pe linga un perete plin de panouri publicitare. Nu cred sa treaca mai mult de o saptamina pina cind panourile sint inlocuite cu altele noi. Ii cunosc deja pe cei patru sau cinci muncitori care la ora 8 fara 10 fix stau cocotati pe schele si schimba in tacere ramele cu imagini.

insa un panou rezista eroic si stoic de citiva ani buni. De 11 ani mai precis. E afisul reclama la filmul city of angels cu meg ryan si nicolea nu stiu cum.

panoul e pus la citiva metri distanta de zona zero controlata de cei patru sau cinci robotei. Probabil ca nimeni nu mai simte vreo responsabilitate pentru el, e prea departe, prea aiurea, nu vrea sa vinda nimic. E doar o imagine stearsa si plina de praf aratind chipurile a doi oameni pe un fundal intesat de zgirie nori.

in fiecare zi trec de doua ori pe linga el si respir adinc, ca la vederea unui vechi prieten. Azi dimineata insa unul dintre muncitori s-a apropiat periculos de panou si a incercat sa-l zgiltiie. Inima mi s-a oprit in loc de frica. Ce ma fac daca mi-l fura?

la noapte ies sa-l salvez. Doar e prietenul meu.

pe ultimii 22 de metri

dragi si drage, iubiti si iubite, stimati si stimate,

aveti posibilitatea de-a hotari care sa fie soarta acestui blog de la intii ianuarie douamiizece. Votati va rog in dreapta sus.

prietenii care ma urasc si detin ip dinamic, sau cei care cred ca se ascund dupa proxyuri aiuritoare, sau si unii cit si ceilalti, dar nu numai ei cit si toata lumea la gramada au sansa unica de-a ma arunca in stergere. Va rog sa procedati cu incredere.

al dvs pt eternitate, lektor lektorean.

la intimplare

(decembrie 2007, an de catran)

Ca dovada clara ca ieri am baut doar ceai verde si cafea la filtru, ma simt asa apucat de-un fior pro-phylosophyck. O vina subtire de pe partea dreapta a imensei mele emisfere cerebrale stingi a inceput sa zvicneasca inducindu-mi o stare de acuta reverie. Si la ce altceva sa ne gindim noi intr-o seara neagra de decembrie, decit la intelligent design?

Uite ca am si eu o antiteorie phylosophycka si nu prea, dar proprie si personala, pe care tin s-o impartasesc intregii lumi. Fiti atenti va rog:

Metasuperteorema: orice idee care are priza la mase si-l face celebru pe autor, poate fi explicata in trei rinduri si contrazisa in alte trei.

Acuma dilema cea mare cu inteligent dizainul asta e ca nu are doar un singur autor, mai bine zis nu doar un singur ciine e scurt de coada. De aia poate ca e nevoie de patru rinduri .

Ca tot ne-am ambalat, hai sa vedem cite rinduri ne ia. Argumentul suprem al pro-dizainarilor e numarul prea mare de coincidente necesare pentru ca lumea sa arate asa cum arata in absenta unui G-D omniscient care-a pre-programat totul. De la structura genetica minimalista a unor microorganisme, pina la valorile unor constante cosmologice alese de G-D cu grija astfel ca viata pe baza de carbon sa fie posibila. Motto-ul suprem: nimic nu e intimplator, totul are un sens, El vegheaza, nu sintem singuri.

Hai sa vedem si ce e cu negatia: daca exista un G-D, atunci acesta a creat o infinitate de universuri pe care ulterior le-a lasat sa evolueze la intimplare. Probabilitatea ca sa existe un univers exact ca al nostru este in acest caz egala cu 100%. Ca si cum intotdeauna exista un cistigator la lotto, desi probabilitatea ca TU sa cistigi este infinitezimal mica. Religiile sint un nonsens, teoria probabilitatilor este totul. Sintem singuri. Catastrofa.

Bun asa. In sfirsit s-a facut ora noua. Ma duc sa ma imbat.

gambitul nebunului

zilele astea am facut cunostinta cu o mai tinara colega de la serviciul financiar. Ca sa va faceti o imagine cit de cit realista asupra ei ginditi-va la acele femei care sub o aparenta de cumintenie sint numai un clocot si-o explozie. Cu parul strins la spate in coada si unghii cu minuscule urme de muscaturi pe ele. Blugi si pulover, dar cu pushup. Nemachiate dar cu ochi sfredelitori si replica ascutita.

Dupa ce terminam ce-aveam de terminat -eu sa-i dau niste hirtii si ea sa mi le ia- stam citeva minute de vorba la o cafea. De unde esti? ma intreaba ea inevitabil. Sint roman, zic eu cu inima putin strinsa. Aha, face ea ochii mari, ce fel de roman esti tu: unul caruia-i place nichita stanescu sau unul care n-a auzit de el?

Imediat cafeaua mi s-a dus pe gitul de sarbatoare si am tusit infundat. Unu la zero pentru ea. A naibii suedeza. Data viitoare cind mai trec pe la ea ii fac cadou un ruj.

miscari de trupe

acum zece ani cind am pus pentru prima oara degetul cel mic in deka aveam un cerc restrins de amici pe care-i cunoscusem prin intermediul locului de munca. Nu va spun unde lucrez, e secret.

dar sa fim ordonati si sa definim ce-avem de definit: familia A consta dintr-o ea daneza si un el american. Familia B era o comuniune finlandezo-scotiana. Familia C continea doi italieni. Si in fine familia D: ea romanca si el italian, din nou si iarasi.

Personajele noastre intra rind pe rind pe scena: daneza de la A se culca cu scotianul de la B, rezultind un copil greu de explicat caci americanul e negru iar scotianul roscovan. Americanul de la A si romanca de la D au o scurta aventura amoroasa urmata de separarea familiei D. Italianca de la C are o adevarata poveste de dragoste cu italianul de la D drept razbunare la faptul ca perechea-i conjugala avusese o relatie pacatoasa cu finlandeza de la B (apetisanta rau, il inteleg pe sarmanul om). Finalul este usor de anticipat: toti sint acum despartiti dar reporniti in cautarea marii taine a vietii care e dragostea. Americanul sta pe net si cauta virtual, scotianul e in fiecare noapte prin baruri, italienii isi consoleaza reciproc sotiile in timp ce romanca se remarita cu un danez de doua ori mai in virsta decit ea.

Iar eu numar zilele pina pe 13 cind voi admira din nou manechinele expuse in vitrina la vuitton. Sint un om serios si integru. Placerea mea este munca. Chiar daca e secreta.